CHIARA MULAS

CHIARA MULAS

CHIARA MULAS (n. 1972, Gavoi, Sardinia) este artistă plastică, absolventă a Academiei de Arte Frumoase din Bologna (Italia). Creatoare de video–artă și artă–acțiune, Chiara Mulas pune în scenă locurile și miturile unei geografii filosofice și sociale mediteraneene. Prin acte poetice surprinzătoare, degajează miturile și simbolurile necesare timpului nostru. Cercetarea sa artistică a condus-o înspre explorarea ritualurilor din lume, începând cu insula natală, Sardinia. De esență mediteraneană, arta identitară a Chiarei Mulas se adresează universului din satul său de baștină, Barbagia.

La limita dintre cinéma-vérité și ficțiune, videourile sale evocă o dimensiune onirică, pornind de la mituri ancestrale revizitate într-o practică contemporană. Cineastă, regizoare, artistă plastică, fotografă, performer, nimic nu scapă angajamentului său artistic.

Chiara Mulas a traversat evenimentele și tragediile societății noastre și a inventat un limbaj și o poetică importantă în domeniul performance-ului, printr-un raport nou și personal cu arta contemporană. Performance-urile, video–instalațiile, tablourile vivante în care se inserează, toate acestea fac din ea o artistă esențială și inclasabilă a timpului nostru.

Sardinia