SIMONA KESSLER
SIMONA KESSLER a studiat Limba şi Literatura Germană şi Engleza la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. După absolvirea facultăţii a fost profesor, iar din 1984 redactor la editura Meridiane. A tradus cărţi de artă din română în germană. Din 1991, Simona Kessler a început să lucreze ca agent literar, între 1992 şi 1994 a fost directorul biroului GPA din Bucureşti, iar în 1994 a înfiinţat prima agenţie literară independentă din România. Experienţa de 35 de ani în industria cărţii îi conferă Simonei Kessler o expertiză acurată a pieţei de carte din România. A contribuit la numeroase studii de piaţă, printre care e de menţionat primul studiu exhaustiv publicat de France Editions. A absolvit în 1992 la Stanford Publishing Course, iar de-a lungul anilor a susţinut numeroase conferinţe pe tema dreptului de autor în ţară şi străinătate.
„Simona Kessler International Copyright Agency s.r.l.”, înfiinţată în 1994, este prima şi cea mai importantă agenţie literară independentă din România. În cei 25 ani de activitate, agenţia şi-a consolidat o listă impresionantă de clienţi exclusivi pentru România, incluzând peste 150 de edituri şi agenţii literare din SUA, Marea Britanie, Europa de Vest, Canada şi Japonia. De la cărţi de copii la filosofie înaltă, de la clasici ai secolului XX la scriitori contemporani, de la ficţiune la non-ficţiune, agenţia a încheiat peste 10.000 de contracte, mijlocind apariţia a aproximativ 11.500 de titluri în limba română în două decenii și jumătate. Printre autorii de seamă publicaţi prin mijlocirea agenţiei se numără: Thomas Mann, J.D. Salinger, William Golding, John Fowles, George Orwell, Herta Müller, Carlos Fuentes, Leon Poliakov, Raymond Aaron, Octavio Paz, Nadine Gordimer, Winston Churchill, Isaiah Berlin etc.